La începutul acestei luni s-au efectuat, în premieră pentru sistemul medico-militar românesc, primele două proceduri chirurgicale de implant de valvă aortică sutureless. Acest tip de valvă reduce timpul de ischemie miocardică şi de circulaţie extracorporeală, factori extrem de importanţi în desfăşurarea intervenţiilor chirurgicale pe cord.

Procedurile de acest tip sunt indicate pacienţilor cu riscuri mai mari, vârstă crescută, status biologic precar sau intervenţii chirurgicale complexe, se arată într-un comunicat al Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central „Dr. Carol Davila” (SUUMC).

„În prezent, pe baza noilor tehnoligii medicale, intervenţiile chirurgicale cardiovasculare se realizează prin procedee tot mai moderne, care reduc considerabil trauma, durerea postoperatorie şi riscul de infecţii. Timpul, în cazul intervenţiilor de chirurgie cardiovasculară, joacă un rol extrem de important. Cu cât perioada de intervenţie este mai scurtă, cu atât şansele de recuperare ale pacientului sunt mai ridicate”, se mai arată în document.

Avantajele utilizarii valvelor sutureless de nouă generaţie sunt:

  • Excizia completă a valvei bolnave;
  • Timp scurt de oprire cardiacă (bypass aorto-pulmonar);
  • Sistem propriu de ancorare, care nu necesită suturi pentru fixare uşoară şi vizibilitate bună;
  • Riscuri minime post-operator;
  • Permite intervenţii chirurgicale prin procedură minim invazivă;
  • Reducere semnificativă a timpului de intervenţie totală;
  • Reducerea considerabilă a traumei, durerii post operatorii şi a riscului de infecţii;
  • Reducerea timpului de spitalizare şi recuperare a pacientului.

La SUUMC au beneficiat de implant doi pacienţi, de sex feminin, respectiv masculin, cu vârstă înaintată şi teren biologic tarat – factori care descriau un context medical complicat, care punea în pericol viaţa pacienţilor în situaţia în care se opta pentru procedura chirurgicală standard.

Intervenţiile chirurgicale au fost efectuate fără incidente, pacienţii fiind externaţi, în stare bună, după câteva zile.

Operaţiile au fost executate de o echipă coordonată de colonel medic dr. Liviu Stan, medic primar Chirurgie cardiovasculară, şeful Secţiei. Ceilalţi membri ai echipei operatorii au fost: colonel medic dr. Silviu Stanciu –  medic primar Cardiologie, şeful Laboratorului de explorări cardiovasculare neinvazive, căpitan medic Toader Alin – medic specialist Chirurgie cardiovasculară, căpitan medic Conduraru Alex şi căpitan medic Jianu Costina – medici specialişti ATI, dr. Teodorescu Andreea –  medic primar Cardiologie, coordonator circulatie extracorporeală, şi medic Ramona Constantin – medic rezident Chirurgie cardiovasculară.

„Îi asigurăm pe toţi pacienţii noştri că echipa Secţiei Chirurgie cardiovasculară va continua eforturile de implementare a celor mai noi tehnici si proceduri cardio-chirurgicale, aplicate la nivel internaţional, odată cu achiziţionarea dispozitivelor moderne şi inovatoare, pentru a menţine conexiunile Spitalului Militar cu chirurgia cardiacă europeană actuală”, se mai arată în comunicat.

Sursa foto: Spitalul Universitar de Urgenţă Militar Central “Dr. Carol Davila”