Liamed are plăcerea de a vă invita la cea de-a 18-a ediție a Congresului Mondial de Ultrasonografie, care va avea loc la Timișoara, în perioada 25-28 mai.

Compania din Brașov va fi prezentă în calitate de sponsor Bronze, alături de partenerii săi de la SonoScape, unul dintre liderii mondiali în fabricarea echipamentelor de ultrasonografie și endoscopie.

Manifestarea este organizată de WFUMB, Federația Europeană a Societăților de Ultrasonografie în Medicină și Biologie și Societatea Română de Ecografie în Medicină și Biologie. Programul științific va include cursuri postuniversitare, prezentări ale celor mai voi tehnici în domeniul ultrasonografiei, noutăți din industria de profil, dar și workshopuri practice de ecografie modulul de bază sau avansat.