O intervenţie chirugicală de mare complexitate, care a durat şase ore, a fost realizată recent de medicii suceveni în cazul unui pacient în vârstă de 70 de ani, fost fumător, cu o formaţiune tumorală la buza inferioară.

Medicul specialist în chirurgie oro-maxilo-facială, Gelu Duprii, din cadrul Compartimentului de Chirurgie Buco-Maxilo-Facială, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că o operaţie dificilă, mai ales din cauza zonei în care s-a intervenit, a fost realizată cu succes la SJU Suceava în cazul unui pacient cu o formaţiune tumorală la buza inferioară,  aceasta fiind a doua etapă a intervenţiei chirugicale, realizată la nivel cervical, după ce tumoarea a fost extirpată în cursul lunii aprilie.

El a explicat că un pacient în vârstă de 70 de ani s-a prezentat în luna aprilie la spital având o formaţiune tumorală de aproximativ 2 centimetri, la nivelul buzei inferioare, ulcerată şi nesângerândă, nedureroasă şi cu debut declarativ în urmă cu un an.

Medicul specialist Gelu Duprii a precizat că pacientul, fost fumător, a fost operat în primă fază în luna aprilie, când s-a extirpat formaţiunea tumorală, subliniind că atât intraoperator, cât şi postoperator nu au fost complicaţii, vindecarea a decurs bine, iar pacientul a fost externat cu succes, însă la trei săptămâni de la operaţie rezultatul histo-patologic a indicat un carcinom spino-celular, respectiv cancer de buză.

 

Materialul integral pe www.newsbucovina.ro.