Un bărbat născut în timpul Primului Război Mondial, în vârstă de 105 ani, a fost operat recent la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Alba Iulia, fiind cel mai în vârstă pacient care a suferit o intervenţie chirurgicală în perioada postdecembristă în cadrul secţiei de ortopedie-traumatologie a unităţii sanitare din Alba.

“Este un record absolut de vârstă al unui pacient operat în cadrul secţiei noastre în ultimii cel puţin 30 de ani. Am mai avut în luna decembrie 2021 două paciente, de 100, respectiv 102 ani, dar de 105 ani nu am mai avut”, a spus, potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, şeful secţiei ortopedie-traumatologie, medic primar Iuliu Kadar.

Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de către medical primar Cristian Arghiuş, după ce bărbatul a suferit o fractură de şold. Pacientul a fost externat vineri, după ce a stat în spital o săptămână, evoluţia postoperatorie fiind favorabilă.

“Îi transmitem pacientului nostru, născut în 1917, pe timpul Primului Război Mondial, multă sănătate şi o bătrâneţe liniştită şi uşoară”, au mai transmis reprezentanţii spitalului. AGERPRES